Definiția cu ID-ul 697360:
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
PÂRÂUL RECE, localitate componentă a orașului Predeal, jud. Brașov, stațiune climaterică și de odihnă cu funcționare permanentă, situată în Clăbucetele Predealului, la 960 m alt., la 34 km SV de Brașov. Climat de munte, tonic, cu aer curat, lipsit de praf și alergeni. Stațiunea este indicată atât pentru odihnă, cât și pentru tratarea nevrozelor, a stărilor de surmenaj fizic și intelectual, de debilitate, a rahitismului și tulburărilor de creștere la copii.